cumamajunssamaiubesc.com

Cum am ajuns să mă iubesc

Iubitele frici :)

Avem frici – mai putine sau mai multe in funcție de nivelul nostru de conștientizare. Ce legătura are nivelul de conștientizare? Exista o ființa minunata numit Dr. David Hawkins care a creat o piramida a conștiinței – ea are legătura cu nivelul nostru vibrațional: cu cât vibrația noastră este mai mare, cu atât suntem mai sus pe aceasta scală și implicit tot ce manifestam este in concordanță cu dorințele noastre. Despre cum ne creștem aceste frecvențe vibraționale intr-o alta postare.

Pe aceasta scala Rușinea are cea mai joasa vibrație – 20 și Pacea cea mai înaltă vibrație – 600 (Curajul vibrație 200, Iertarea vibrație 350, Recunoștința vibrație 510) iar frica are vibrație 100. Hawkins numește “ sectorul “ unde se afla frica “ In afara zonei de conștiința”.

De unde apar fricile?

Pe unele le dobândim (cele mai puține), pe unele le preluam de la părinți, rude, prieteni, societate (cele mai multe) și cu unele putem veni din alte intrupări. Din perspectiva mea pe cele preluate ni le asumam ca și cum sunt ale noastre și le dam o putere mai mare decât merita. De exemplu: dacă auzi din copilărie ca părinții au avut frica de ziua de mâine (din perspectiva ca nu știu dacă o sa aibe bani de mâncare) este extrem de probabil sa o ai și tu și mai mult decât atât sa și îți creezi situatii in care sa validezi aceasta frica.

Unele frici au și niște beneficii – da, sună ciudat poate, dar este adevărat. Ținem o frica pentru ca undeva in spate ea ne ajuta cu ceva. Cum lucram concret cu fricile noastre?

Pasul nr. 1–  scriem pe o lista toate fricile noastre, da toate. Lăsam sa iasa tot din mintea conștienta și subconștienta.

Pasul nr. 2 –  avem un dialog cu aceste frici. Le luam pe rând una câte una.

De exemplu: “mi-e frica de întuneric“. Stau sa ma întreb de ce îmi este frica de întuneric – a fost un moment in viața mea când ceva m-a speriat? Și dacă da, conștientizez ca acel moment a trecut de atunci? Ce mi se poate întâmpla dacă “ merg “ in acea frica? Și poate sa vina răspuns ca de fapt mi-e frica de necunoscut sau de moarte. “Investigăm“ mai departe. De ce ma tem de necunoscut? Poate pentru ca vreau sa controlez totul? Și dacă da, este in regula așa? Și Divinitatea cum ma mai surprinde? Și de moarte de ce m-as teme? Nu știu ca este doar o trecere? Ca eu de fapt sunt de Acolo și nu de Aici? Ca Aici sunt doar un trecător?

Și așa ușor, cu blândețe și iubire, povestim cu fiecare dintre fricile noastre. Și lista noastră ulterioară o sa arate altfel: o sa avem mai putine frici (pentru ca eu Aleg dacă păstrez frica de boala indusa de societate sau frica de ridicol indusa de rude) și ele se vor concentra in câteva frici principale.

Aceste introspecții îți sunt de mare ajutor pentru ca mintea ta conștientă te va asculta – ca are dovezi. Adică in ping pong-ul tău mental poți spune “dacă frica asta nu e a mea , are rost sa ma mai tem de ea? “. Și mintea conștientă va sta putin așa ca înțeleptul pe gânduri si ulterior te va susține. Este exact ca atunci când mintea îți da semnale de alarma intr-un loc întunecat (și te temi de întuneric) și aprinzi lanterna, iar ulterior constați ca esti in siguranța și astfel mintea se relaxează.

Pasul nr. 3 – unde nu reusesti cu aceste discuții (deși o sa vezi ca te vor ajuta, dar sa zicem ca ai câteva mai căpoase), poți trimite iubire – la propriu. Poți inchide ochii, poți vizualiza frica ta cum vrei tu (orice forma doresti) și trimite-i iubire. Dacă inițial îți va părea un “monstru“ o sa vezi încet încet cum se topește … Iubirea dizolva tot.

Pasul nr.4 – dacă nici așa nu cedează frica ta, vezi ce “beneficiu“ are acea frica?

Pasul nr.5– dacă tot nu reușești cere suport unui Terapeut care simți ca te poate susține și cu care rezonezi.

Atenție! Exista o vorba “de ce îți e frica, de-aia nu scapi“. Asta pentru ca materializam conform atenției noastre: unde ai atenția focalizata, acolo ai energia și acolo manifești. Deci … vezi unde îți indrepti atenția sau ce gând “hrănești“. Alege sa fie un gând frumos, nu unul de frica. 

Te astept alaturi de mine in Telegram.

Daca ti-a placut articolul, trimite-l si altora:

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shopping Cart
error: Content is protected !!